Cărturărie
Cuvântări de foc
Supergraph

Cuvântări de foc

  • 3 stele / 1 voturi

Cine primește viață de la Duhul, cine ajunge în împărtășire adâncă, strânsă cu Domnul Iisus Hristos, cine trăiește în Hristos, acela este mai presus de legile firii.

El va cunoaște în inima sa că are strânsă împărtășire cu Hristos.

Cum va cunoaște aceasta? Va cunoaște aceasta după faptul că inima lui se umple de bucurie, de bucurie pe care n-o cunosc oamenii ce nu trăiesc cu Duhul; va cunoaște aceasta după faptul că sfânta dragoste se aprinde și și se întețește în el, că împlinește poruncile lui Hristos.

Să ne asemănăm măcar puțin înțelepților magi care au venit să se închine dintr-o țară foarte îndepărtată, călăuziți de o stea minunată.

Ce-I vom aduce lui Hristos? Credință, credință fierbinte, înflăcărată, în El; dragoste care se cuvine singurului Dumnezeu adevărat - și această dragoste, această evlavie înaintea lui Dumnezeu să ne împingă să venim cât mai des acolo unde auzim propovăduirea despre Domnul Iisus Hristos, unde auzim propriile Lui cuvinte sfinte, unde El Însuși e de față între noi, pentru că El a zis: Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt Eu, în mijlocul lor.

Sfântul Luca al Crimee.

15.30 Lei

Vreau să citesc

Cu cate stelute ai vota acest produs?

Citește și...

In deriva

In deriva

Litera

42.36 Lei

Dacă vrei să ajungi la cer

Dacă vrei să ajungi la cer

Supergraph

15.00 Lei

Diavolul este politic corect

Diavolul este politic corect

Supergraph

22.50 Lei

Gradina inimii

Gradina inimii

Ortodoxia

12.60 Lei

Prima rugăciune a jessicăi

Prima rugăciune a jessicăi

Supergraph

10.99 Lei

Să învățăm să iubim

Să învățăm să iubim

Supergraph

11.00 Lei

A doua şansă

A doua şansă

Supergraph

34.90 Lei

Am iubit pătimirea

Am iubit pătimirea

Supergraph

12.75 Lei

Adevărul și bunătatea

Adevărul și bunătatea

Supergraph

8.50 Lei

Apa vieţii

Apa vieţii

Supergraph

17.00 Lei

Cale spre bunătate

Cale spre bunătate

Supergraph

22.94 Lei

Boboteaza cu sfantul vasile

Boboteaza cu sfantul vasile

Supergraph

13.60 Lei

Când copilul nu ascultă

Când copilul nu ascultă

Supergraph

20.40 Lei

Când nero poruncește

Când nero poruncește

Supergraph

12.75 Lei

Când sufletul este bolnav

Când sufletul este bolnav

Supergraph

17.00 Lei

Când tăcerea vorbește

Când tăcerea vorbește

Supergraph

21.25 Lei

Captivi în internet

Captivi în internet

Supergraph

29.75 Lei

Cartea despre fericire

Cartea despre fericire

Supergraph

12.75 Lei

Cărui sfânt să ne rugăm

Cărui sfânt să ne rugăm

Supergraph

8.50 Lei

Descoperă autori