Unul dintre scopurile principale ale acestei carti este de a arata ca nici teologia, nici antropologia, nici spiritualitatea crestina nu conduc în chip necesar la îndreptatirea si pretuirea suferintei, ci, dimpotriva, ofera multe motive ca ea sa fie de la bun început socotita drept rea.
Se va vedea ca, potrivit unui cuvânt raspicat al Sfântului Isaac Sirul, Dumnezeu nu voieste suferinta noastra si n-a voit-o nicicând; ca Hristos n-a venit printre noi ca sa ne aduca suferinta, ci ca sa ne izbaveasca de ea; ca suferinta, cu neputinta de rapus în chip firesc în aceasta lume, poate fi biruita în chip duhovnicesc, prin vietuire crestina, cu harul lui Hristos.
Cuvintele prin care Apostolul Pavel rusina moartea pot fi de acum întoarse catre suferinta, asa graind si strigând: Suferinta, unde-ti este boldul tau? Suferinta, unde ti-e biruinta? Crestinismul în mod fundamental nu este religia suferintei, ci a fericirii.
Caci fericire i-a daruit Dumnezeu omului la facere si fericire i-a ha¬razit pentru vecie.
