In intunecimea uda a copacilor fu cuprinsa brusc de un tremur de nestapanit.
Torsul alb al barbatului, despicand intunericul, ii aparuse nespus de frumos.
Trupul alb, puternic, divin, cu pielea matasoasa, bine intinsa pe muschi.
Fata omului, cu mustata zbarlita si ochii duri, incarcati de resentiment, nu mai avea nici o importanta.
Nici felul lui stupid de a fi nu avea importanta.
Trupul sau era divin in sine, spintecand intunericul, ca o revelatie.
