Într-un foc de tabără afli imaginea unei vieți.
Pregătirea rugului, aprinderea focului, izbucnirea lui, flăcările înălțate până la cer, scânteile jucăușe care plutesc, precum o puzderie de licurici, deschiderea întru taină a celor din jurul lui.
La sfârșit, jarul cu lumina lui pâlpâitoare, adunând în el povestea arderii entuziaste și jubilatorii, a comunicărilor stârnite.
Chiar și după stingere, focul rămâne aprins în inimile bucurate ale celor ce l-au vegheat.
Se adaugă întru înveșmântarea în lumină a ființei.
Apostolul Iubirii ne spune cum Hristos îi așteaptă la mal pe apostoli cu jar pus jos şi peşte pus deasupra, şi pâine (Ioan 21, 9).
Jar, pește, pâine – toate preparate de El, toate cu încărcătură testamentară.
A fost tabăra tihnită a unei ultime cine a lui Hristos cu ucenicii Lui.
O cină a Învierii, ca și cea de la Emaus.
