Cărturărie
Freud şi psihanaliza - opere complete, vol. 4   - c.g. jung

Una din cele mai cunoscute relaţii paideice din istoria psihologieişi psihoterapiei este cea dintre Freud şi Jung.

La început discipolpreferat, ridicat de Freud la rangul de «prinţ moştenitor», Jungdevine, începând cu 1912, fiu rătăcitor şi elaborează propriateorie despre inconştient şi terapia psihanalitică.

Inconştientulcolectiv ia locul inconştientului personal în centrul concepţieilui Jung despre psihic.

Nu doar ceea ce a fost îndepărtat dinconştiinţă în prima copilărie dă conţinut inconştientului,aşa cum credea Freud, ci şi precipitatele experienţelorfundamentale ale speciei care n-au fost niciodată în conştiinţaindividuală.

Articolele din această carte, scrise de Jung îndiferite momente ale vieţii, documentează evoluţia atitudiniipsihanalistului elveţian faţă de psihanaliza freudiană de laacceptare fără rezerve la critică din perspectiva proprieiconcepţii.

VASILE DEM.

ZAMFIRESCU„Ceea ce are de spus Freud despre rolul sexualităţii, al plăceriiinfantile şi al conflictului ei cu «principiul realităţii»,despre incest şi altele asemenea este în primul rând expresia ceamai adevărată a psihologiei sale personale.

Este expresia modelatăfericit a celor deja găsite subiectiv.

Nu sunt un oponent al luiFreud, deşi miopia sa ca şi cea a discipolilor săi vor să măeticheteze ca atare.

Nici un psihiatru experimentat nu poate să negecă a avut cel puţin zeci de cazuri a căror psihologie corespundeîn toate aspectele ei esenţiale cu cea a lui Freud.

De aceea, Freuda ajutat la naşterea unui mare adevăr omenesc tocmai cu crezul săucel mai subiectiv.

El însuşi este exemplul şcolar al psihologieisale şi şi-a dedicat viaţa şi creaţia împlinirii acesteimisiuni.

[…]„De milenii, iniţiaţii propovăduiesc naşterea din spirit şi,în mod ciudat, omul uită tot mereu să înţeleagă procreareadivină.

Asta nu dovedeşte o tărie deosebită a spiritului, iarconsecinţele înţelegerii greşite se manifestă ca degenerarenevrotică, înveninare, îngustime şi pustiire.

Uşor este deizgonit spiritul, dar din supă lipseşte sarea, «sarea pământului».

Însă spiritul dovedeşte tot mereu tărie prin faptul căînvăţătura esenţială a vechilor iniţieri este purtată maideparte din generaţie în generaţie.

Tot mereu există şi oamenicare au înţeles ce înseamnă că Dumnezeu este tatăl lor.

Echilibrul dintre carne şi spirit rămâne rezervat acestei sfere.

JUNGUltima apariţie din seria de C.

Jung:• Două scrieri despre psihologia analitică.

( volumul 7)Următoarea apariţie din seria de C.

Jung:• Civilizaţia în tranziţie ( volumul 10)CUPRINS:CUVÂNT ÎNAINTE.

JUNG ŞI FREUD— UN CAZ DE CONTRADICŢIEUNILATERALĂ? (VASILE DEM.

ZAMFIRESCU) Inconştient colectiv şi inconştient personal Spiritul inconştient Libidoul Vis şi simbol I Teoria lui Freud despre isterie.

O replică la critica luiAschaffenburg (1908) II Teoria freudiană asupra isteriei (1908) III Analiza viselor (1909) IV O contribuţie la psihologia zvonului (1910–1911)a) Martori auditivi b) Din auzitec) EpicrizaV O contribuţie la cunoaşterea visului despre numere (1910–1911)VI Morton Prince, M.

: „The Mechanism and Interpretation ofDreams O dezbatere critică (1911)VII Despre critica adusă psihanalizei (1910) VIII Despre psihanaliză (1912)IX Încercarea unei prezentări a teoriei psihanalitice (1913)Cuvânt înainte la prima ediţie Cuvânt înainte la ediţia a doua 1.

O privire de ansamblu asupra unor ipoteze anterioare2.

Teoria sexualităţii infantile3.

Conceptul de libido 4.

Nevroza şi factorii etiologici în copilărie5.

Fantasmele inconştientului 6.

Complexul Oedip7.

Etiologia nevrozei 8.

Principii terapeutice ale psihanalizei 9.

Un caz de nevroză la un copil X Aspecte generale ale psihanalizei (1913) XI Despre psihanaliză (1916)XII Probleme psihoterapeutice de actualitate.

O corespondenţă întreC.

Jung şi R.

Loÿ (1914) PrefaţăI, 12 ianuarie 1913 (Loÿ)II, 28 ianuarie 1913.

(Jung) III, 2 februarie 1913.

(Loÿ) IV, 4 februarie 1913 (Jung)V, 9 februarie 1913 (Loÿ) VI, 11 februarie 1913.

(Jung)VII, 16 februarie 1913.

(Loÿ) VIII, 18 februarie 1913.

(Jung)IX, 23 februarie 1913.

(Loÿ) X, martie 1913.

(Jung)XIII CUVÂNT ÎNAINTE LA „COLLECTED PAPERS ON ANALYTICAL PSYCHOLOGY(1916/1917/1920)La prima ediţie La ediţia a doua XIV IMPORTANŢA TATĂLUI PENTRU DESTINUL INDIVIDULUI (1909)Cuvânt înainte la ediţia a doua Cuvânt înainte la ediţia a treia Importanţa tatălui pentru destinul individuluiXV Introducere la „psihanaliza de W.

Kranefeldt (1930)XVI Opoziţia dintre Freud şi Jung (1929).

55.30 Lei

Vreau să citesc

Cu cate stelute ai vota acest produs?

Citește și...

Puterea mitului - joseph campbell

Puterea mitului - joseph campbell

Joseph Campbell

31.50 Lei

Anatomia fotbalului - donald kirkendall

Anatomia fotbalului - donald kirkendall

Donald Kirkendall

55.30 Lei

Will - audiobook - mark manson

Will - audiobook - mark manson

Mark Manson

52.50 Lei

Will - mark manson

Will - mark manson

Mark Manson

37.50 Lei

Supercreierul - deepak chopra

Supercreierul - deepak chopra

Deepak Chopra

34.30 Lei

Descoperă autori