Cărturărie
Idolii fără fir. telefonia mobilă poluarea electromagnetică tehnologia 5g

Chiar dacă introducerea 5G ne va spori calitatea vieții, prețul pe care îl vom plăti ar putea fi unul prea mare.

Din păcate, noile tehnologii apar adesea fără cercetări științifice prealabile, care să le ateste sau nu siguranța, și doar mai târziu se descoperă efectele negative asociate.

Așa s‑a întâmplat decenii la rând în cazul tutunului sau azbestului: a trebuit ca mai întâi să moară o mulțime de oameni până să se convingă toată lumea de efectele lor negative asupra sănătății.

Tot așa și atunci când au fost introduse noi medicamente, insuficient testate, retrase ulterior de pe piață – după ce făcuseră deja numeroase victime.

Astfel, ar trebui ca mai întâi să ne convingem – prin studii se­rioase, nu doar prin ipoteze pro sau contra – dacă 5G are sau nu efecte negative asupra sănătății, și abia apoi să i se dea undă verde.

În nici un caz nu e permis să o introducem cu surle și trâmbițe și să așteptăm să vedem, după ani, dacă temerile au fost nejustificate sau, dimpotrivă, au murit prea mulți ca să mai poată fi negate consecințele.

Andrei Drăgulinesc.

25.50 Lei

Vreau să citesc

Cu cate stelute ai vota acest produs?

Citește și...

In deriva

In deriva

Litera

42.36 Lei

Dacă vrei să ajungi la cer

Dacă vrei să ajungi la cer

Supergraph

15.00 Lei

Diavolul este politic corect

Diavolul este politic corect

Supergraph

22.50 Lei

Gradina inimii

Gradina inimii

Ortodoxia

12.60 Lei

Prima rugăciune a jessicăi

Prima rugăciune a jessicăi

Supergraph

10.99 Lei

Să învățăm să iubim

Să învățăm să iubim

Supergraph

11.00 Lei

A doua şansă

A doua şansă

Supergraph

34.90 Lei

Am iubit pătimirea

Am iubit pătimirea

Supergraph

12.75 Lei

Adevărul și bunătatea

Adevărul și bunătatea

Supergraph

8.50 Lei

Apa vieţii

Apa vieţii

Supergraph

17.00 Lei

Cale spre bunătate

Cale spre bunătate

Supergraph

22.94 Lei

Boboteaza cu sfantul vasile

Boboteaza cu sfantul vasile

Supergraph

13.60 Lei

Când copilul nu ascultă

Când copilul nu ascultă

Supergraph

20.40 Lei

Când nero poruncește

Când nero poruncește

Supergraph

12.75 Lei

Când sufletul este bolnav

Când sufletul este bolnav

Supergraph

17.00 Lei

Când tăcerea vorbește

Când tăcerea vorbește

Supergraph

21.25 Lei

Captivi în internet

Captivi în internet

Supergraph

29.75 Lei

Cartea despre fericire

Cartea despre fericire

Supergraph

12.75 Lei

Cărui sfânt să ne rugăm

Cărui sfânt să ne rugăm

Supergraph

8.50 Lei

Descoperă autori