Poezia lui Carmen Dragomir poarta in ea fiorul liric al romantismului, un romantism exacerbat, izvorat dintr-o intensa traire personala.
De fapt toata cartea se constituie intr-o electrocardiograma in care bataile inimii intra in cadenta starilor ei sufletesti, inegale si nestapanite, purtand amprenta unui diagnostic implacabil: iubirea.
Astfel de poezii sunt foarte gustate de un public larg, poate mai putin cunoscator in profimzime a artei Iirice, dar care rezoneaza cu acestea, pentru ca, nu-i asa, ce inima nu palpita in fata unei povesti de iubire atat de inflacarate? Un factor important al poeziilor din acest volum este timpul, mai exact momentul scrierii lor, fiecare dintre ele fiind o clipa smulsa din frumoasa ei traire.
Astfel, dupa o poezie in care isi striga fericirea, pot aparea imediat altele in care isi striga dorul, dorinta sau dezamagirea, inducand parca o oarecare labilitate emotionala.
