Pachetul conține 50 de carduri cu imagini și cuvinte, grupate în 10 categorii : „Alimente”, „În cameră”, „În parc”, „Legume”, „Fructe”, „Animale domestice”, „Animale din pădure”, „Animale de la Zoo”, „Mijloace de transport în comun” și „Mijloace de transport personale”.
Fiecare categorie este formată din 5 cărți de joc.
Scopul jocului este învățarea de cuvinte noi în limba germană.
Jocul de inteligență conține 3 grade de dificultate , în funcție de capacitatea de învățare a copilului.
La gradul I , copilul va grupa cardurile pe categorii, cu ajutorul pictogramei-indiciu.
Apoi, părintele va citi fiecare card pe rând, încurajând copilul să repete de câteva ori.
La al doilea grad , se așază toate cărțile pe masă, apoi copilul ia câte o carte și numește imaginea, în limba germană.
După aceea, va traduce cuvântul în limba română, va așeza cardul separat, formând 10 grupe corespunzătoare celor 10 categorii.
La gradul 3 , se împart câte 5 cărți fiecărui jucător, iar restul cărților se împrăștie cu fața în jos pe masă (acesta este „lacul”).
Scopul este să se strângă cele 5 cărți dintr-o categorie.
Primul jucător îi cere următorului o carte pentru suita sa.
Acesta este obligat să i-o dea.
Primul jucător continuă că îi ceară celuilalt cărți, până când acesta nu mai are și îi spune „Pescuiește!”, iar jucătorul trage o carte din lac.
Jocul continuă până la finalizarea cărților din lac.
Câștigă cel care are cele mai multe perechi.
Pachetul face parte din colecția „EduCard Junior Plus” , dedicat copiilor de 3-6 ani.
Gama este un brand renumit care oferă soluții de înaltă calitate pentru îngrijirea casei și igiena personală.
Cu o vastă experiență în domeniu, Gama pune la dispoziție produse inovative și eficiente care răspund nevoilor celor care pun preț pe curățenia și igiena zilnică.
Fiecare produs din gama Gama este creat cu grijă pentru a asigura rezultate excelente, economisind timp și resurse și contribuind la un mediu curat, sănătos și plăcut.
Brandul Gama se remarcă prin diversitatea produselor sale, care acoperă o gamă largă de aplicații, de la soluții pentru curățenie generală în gospodărie până la produse pentru igiena personală.
Toate produsele Gama sunt dezvoltate folosind ingrediente de calitate superioară și tehnologii avansate, având în vedere atât eficiența, cât și protecția mediului înconjurător.
Ce oferă Gama: – Produse de curățenie pentru toate tipurile de suprafețe, de la detergenti și soluții de curățare, la produse pentru îngrijirea podelelor și a obiectelor din casă – Produse pentru igiena personală, inclusiv geluri de duș, șampoane și cosmetice, toate realizate din ingrediente care respectă cele mai înalte standarde de siguranță și eficiență – Soluții ecologice pentru curățenie, care protejează atât sănătatea utilizatorilor, cât și mediul înconjurător – Produse de îngrijire a rufelor, pentru rezultate impecabile și protecție a materialelor – Accesorii pentru întreținerea și igienizarea casei, pentru o experiență de curățenie completă Gama este brandul de încredere care îți face viața mai ușoară și mai curată, oferindu-ți produse eficiente care economisesc timp, oferind totodată siguranță și confort.
Cu o gamă variată de produse pentru toate necesitățile casnice, Gama este alegerea ideală pentru un stil de viață sănătos și curat.
Curtea Veche
50.00 Lei
Didactica Publishing House
38.39 Lei
Didactica Publishing House
22.40 Lei
Didactica Publishing House
39.20 Lei
Didactica Publishing House
23.20 Lei
Didactica Publishing House
17.60 Lei
Didactica Publishing House
15.20 Lei
Didactica Publishing House
11.92 Lei
Didactica Publishing House
11.92 Lei