Cărturărie
Matematica vieţii de familie

În cartea de faţă, un psiholog şi un filosof discută teme de maxim interes pentru cei mai mulţi dintre noi, creştini şi nu numai: căsnicia reuşită, convieţuirea armonioasă, creş­terea şi educarea copiilor.

Remarcabilul duet intelectual al celor doi are o credibilitate căreia greu i se poate găsi cusur: experienţa a peste douăzeci de ani de căsnicie, cei unsprezece copii şi numeroasele familii care au beneficiat de sfatul și ajutorul lor dau mărturie despre calitatea valorilor şi eficacitatea metodelor pe care le propun.

Împreună cu Mihail Burmistrov şi Ecaterina Burmistrova (cunoscută deja cititorului român prin volumul Enervarea, apărut la Editura Sophia) porniţi, din pagină în pagină, într-o călătorie a cărei încheiere vă va găsi – suntem convinşi – mai informaţi, mai înţelepţi şi mai pregătiţi pentru a vă confrunta cu problemele care vă pun în pericol – vouă şi atâtor altora – liniştea şi împlinirea vieţii de familie.

15.30 Lei

Vreau să citesc

Cu cate stelute ai vota acest produs?

Citește și...

In deriva

In deriva

Litera

42.36 Lei

Dacă vrei să ajungi la cer

Dacă vrei să ajungi la cer

Supergraph

15.00 Lei

Diavolul este politic corect

Diavolul este politic corect

Supergraph

22.50 Lei

Gradina inimii

Gradina inimii

Ortodoxia

12.60 Lei

Prima rugăciune a jessicăi

Prima rugăciune a jessicăi

Supergraph

10.99 Lei

Să învățăm să iubim

Să învățăm să iubim

Supergraph

11.00 Lei

A doua şansă

A doua şansă

Supergraph

34.90 Lei

Am iubit pătimirea

Am iubit pătimirea

Supergraph

12.75 Lei

Adevărul și bunătatea

Adevărul și bunătatea

Supergraph

8.50 Lei

Apa vieţii

Apa vieţii

Supergraph

17.00 Lei

Cale spre bunătate

Cale spre bunătate

Supergraph

22.94 Lei

Boboteaza cu sfantul vasile

Boboteaza cu sfantul vasile

Supergraph

13.60 Lei

Când copilul nu ascultă

Când copilul nu ascultă

Supergraph

20.40 Lei

Când nero poruncește

Când nero poruncește

Supergraph

12.75 Lei

Când sufletul este bolnav

Când sufletul este bolnav

Supergraph

17.00 Lei

Când tăcerea vorbește

Când tăcerea vorbește

Supergraph

21.25 Lei

Captivi în internet

Captivi în internet

Supergraph

29.75 Lei

Cartea despre fericire

Cartea despre fericire

Supergraph

12.75 Lei

Cărui sfânt să ne rugăm

Cărui sfânt să ne rugăm

Supergraph

8.50 Lei

Descoperă autori