Memoriile sunt opera mea capitală.
Această carte este suma credinței mele, a asprelor mele nevoințe, a pasiunilor și tuturor faptelor mele, după care voi fi judecat de posteritate, de oameni, iar la Judecata de Apoi, de Dumnezeu.
Constantin Virgil Gheorghiu Aceste pagini, în care se regăsesc momente luminoase și tragice ale unei vieți excepționale, sunt printre cele mai captivante și cele mai intense pe care le‑a scris autorul Orei 25.
Un mare scriitor, martor al dramelor și marilor tulburări ale veacului nostru, se angajează să reînvie și să cânte o lume dispărută.
Cartea descrie copilăria unui poet, tinerețea, anii de formare a unui om până la catastrofa istorică ce va înghiți regatul României în care s‑a născut.
La fel ca tatăl său și ca strămoșii săi, Virgil Gheorghiu trebuia să ajungă preot.
Sărăcia lucie din copilărie îi va închide însă porțile seminarului.
Intră la liceul militar unde, vreme de opt ani, va purta uniforma regelui înainte de a se consacra în întregime poeziei, căreia îi va fi credincios ca unei rugăciuni osârdnice.
Dar acolo, în apropierea frontierei sovietice, lupoaica Istoriei e prezentă cu cortegiul ei de masacre, de teroare, de exterminare, de cadavre înghețate.
În curând, atunci când Virgil Gheorghiu se va căsători cu avocata Ecaterina Burbea – ce va reuși să obțină achitarea unei tinere din popor, ucigașă a seducătorului său –, izbucnește al Doilea Război Mondial.
Este sfârșitul unei lumi, în care regatul României dispare sub valul Armatei Roșii.
Vocația de scriitor nu este însă oare aceea de a reda viață acestei țări pierdute, a copilăriei pe care o reanimă aici cu o memorie intactă și cu o sensibilitate de foc? Iată, scris cu pasiune, romanul adevărat al unei existențe și mărturia unui poet, a unui preot și a unui soldat.
A unui om a cărui privire preface colbu‑n aur.
