Cărturărie
O casatorie scandaloasa

Când Sebastian Townshend, fiul celui de-al optulea conte de Edgewood, a fost dezmoștenit și alungat de propriul tată ca urmare a tragicului rezultat al unui duel în care cel mai bun prieten al lui și-a pierdut viața, el și-a jurat că nu va mai pune piciorul în Anglia.

Ducându-și de atunci viața pe continent, Sebastian și-a construit în timp o nouă identitate, ajungând să fie cunoscut ca un mercenar extrem de periculos, numit Corbul, căutat și apreciat pentru precizia și viteza cu care își duce sarcinile la îndeplinire.

Însă vecina lui din copilărie, Lady Margaret Landor, are planuri mărețe pentru el, așa că pornește în căutarea lui, pentru a-i da misiunea vieții sale.

În Anglia, tatăl lui Sebastian a avut mai multe accidente stranii, iar Margaret crede că la mijloc sunt niște planuri mârșave ce își au rădăcinile în perioada de după groaznicul duel.

Convinsă că Sebastian este singurul care poate da de cap acestei situații, Margaret încheie un târg scandalos cu acesta – Sebastian să revină acasă ca presupusul ei soț.

Pe măsură ce proaspeții căsătoriți încep să dezlege ițele unei scheme mortale, între ei se naște o pasiune năvalnică, pe care nici unul din ei nu a anticipat-o – dar căreia sunt incapabili să-i reziste.

  „Un roman delicios de sexy!“ Booklist   Johanna Lindsey este una dintre cele mai populare scriitoare de cărți romantice, cu peste 60 de milioane de exemplare vândute.

Cărțile ei au fost traduse în mai mult de 20 de limbi.

13.46 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Trăiește clipa

Trăiește clipa

Litera

13.46 Lei

Vis în alb

Vis în alb

Litera

19.44 Lei

Ducele dorințelor ei

Ducele dorințelor ei

Litera

13.46 Lei

Dragostea unui duce

Dragostea unui duce

Litera

13.46 Lei

Umbrele trecutului

Umbrele trecutului

Litera

13.46 Lei

Un duce sub acoperire

Un duce sub acoperire

Litera

13.46 Lei

Dragostea unui pirat

Dragostea unui pirat

Litera

13.46 Lei

Paradisul salbatic

Paradisul salbatic

Litera

13.46 Lei

Sedu-ma cu safire

Sedu-ma cu safire

Litera

13.46 Lei

Un pariu riscant

Un pariu riscant

Litera

13.46 Lei

Dans la miezul noptii

Dans la miezul noptii

Litera

13.46 Lei

Un scotian neimblanzit

Un scotian neimblanzit

Litera

13.46 Lei

In patul unui conte

In patul unui conte

Litera

13.46 Lei

Jocul pasiunii

Jocul pasiunii

Litera

13.46 Lei

Giuvaierul scotian

Giuvaierul scotian

Litera

13.46 Lei

Secrete scandaloase

Secrete scandaloase

Litera

13.46 Lei

Un scotian adevarat

Un scotian adevarat

Litera

13.46 Lei

Noptile unei lady

Noptile unei lady

Litera

13.46 Lei

In numele iubirii

In numele iubirii

Litera

13.46 Lei

Dulce rasplata

Dulce rasplata

Litera

19.44 Lei

O lady necrutatoare

O lady necrutatoare

Litera

13.46 Lei

Sabia scotiana

Sabia scotiana

Litera

13.46 Lei

Aleasa inimii mele

Aleasa inimii mele

Litera

13.46 Lei

Un conte sub acoperire

Un conte sub acoperire

Litera

13.46 Lei

O pereche pe masura

O pereche pe masura

Litera

13.46 Lei

Sarutul unui crai

Sarutul unui crai

Litera

13.46 Lei

Sarada ducelui

Sarada ducelui

Litera

13.46 Lei

Tentatie irezistibila

Tentatie irezistibila

Litera

13.46 Lei

Curajul unui duce

Curajul unui duce

Litera

13.46 Lei

Cum se amuza nobilii

Cum se amuza nobilii

Litera

13.46 Lei

Contele meu iubit

Contele meu iubit

Litera

13.46 Lei

In pat cu diavolul

In pat cu diavolul

Litera

13.46 Lei