Cărturărie
Un conte sub acoperire

SERIA „CLUBUL VALEȚILOR “ Toate domnișoarele interesate de avere și titlu din Londra râvnesc să pună mâna pe noul conte de Kendall, dar el are de gând să găsească o soție care să-l iubească cu adevărat.

Așa că, într-o seară, în vreme ce glumește cu prietenii într-o tavernă, îi vine o idee – dacă domnișoarele din aristocrație nu ar ști că el este un conte bogat? Tot ce trebuie să facă este să pretindă că este servitor la petrecerea ținută la casa de la țară a prietenului său și să se asigure că lista de invitați este plină cu debutante frumoase și bune de măritat.

Ce ar putea merge greșit? Frances Wharton este mult mai interesată să lupte pentru drepturile celor săraci decât de căsătorie, dar mama ei insistă să-și găsească un soț.

Așa că, pentru a-și descuraja un potențial admirator, jură să se poarte ca o scorpie.

Singura persoană cu care poate să fie ea însăși este servitorul chipeș și amabil care îi tot apare în cale.

Legătura dintre ei este de netăgăduit și diferența de clasă nu împiedică pasiunea pe care o simt.

Dar ce se va întâmpla când Frances va afla că lacheul pe care îl adoră este, de fapt, contele pe care îl disprețuiește? Într-un joc în care totul este fals, se pot convinge unul pe celălalt că iubirea lor este adevărată?   „O carte exact așa cum ar trebui să fie o poveste de dragoste – sexy, imprevizibilă, amuzantă!“ Sarah MacLean   Valerie Bowman a debutat în anul 2012, și de atunci romanele sale s-au bucurat de recenzii elogioase în Publishers Weekly, Booklist și Kirkus Reviews.

13.46 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Trăiește clipa

Trăiește clipa

Litera

13.46 Lei

Vis în alb

Vis în alb

Litera

19.44 Lei

Ducele dorințelor ei

Ducele dorințelor ei

Litera

13.46 Lei

Dragostea unui duce

Dragostea unui duce

Litera

13.46 Lei

Umbrele trecutului

Umbrele trecutului

Litera

13.46 Lei

Un duce sub acoperire

Un duce sub acoperire

Litera

13.46 Lei

Dragostea unui pirat

Dragostea unui pirat

Litera

13.46 Lei

Paradisul salbatic

Paradisul salbatic

Litera

13.46 Lei

Sedu-ma cu safire

Sedu-ma cu safire

Litera

13.46 Lei

Un pariu riscant

Un pariu riscant

Litera

13.46 Lei

Dans la miezul noptii

Dans la miezul noptii

Litera

13.46 Lei

Un scotian neimblanzit

Un scotian neimblanzit

Litera

13.46 Lei

In patul unui conte

In patul unui conte

Litera

13.46 Lei

Jocul pasiunii

Jocul pasiunii

Litera

13.46 Lei

Giuvaierul scotian

Giuvaierul scotian

Litera

13.46 Lei

Secrete scandaloase

Secrete scandaloase

Litera

13.46 Lei

Un scotian adevarat

Un scotian adevarat

Litera

13.46 Lei

Noptile unei lady

Noptile unei lady

Litera

13.46 Lei

In numele iubirii

In numele iubirii

Litera

13.46 Lei

Dulce rasplata

Dulce rasplata

Litera

19.44 Lei

O lady necrutatoare

O lady necrutatoare

Litera

13.46 Lei

Sabia scotiana

Sabia scotiana

Litera

13.46 Lei

Aleasa inimii mele

Aleasa inimii mele

Litera

13.46 Lei

Un conte sub acoperire

Un conte sub acoperire

Litera

13.46 Lei

O pereche pe masura

O pereche pe masura

Litera

13.46 Lei

Sarutul unui crai

Sarutul unui crai

Litera

13.46 Lei

Sarada ducelui

Sarada ducelui

Litera

13.46 Lei

Tentatie irezistibila

Tentatie irezistibila

Litera

13.46 Lei

Curajul unui duce

Curajul unui duce

Litera

13.46 Lei

Cum se amuza nobilii

Cum se amuza nobilii

Litera

13.46 Lei

Contele meu iubit

Contele meu iubit

Litera

13.46 Lei

In pat cu diavolul

In pat cu diavolul

Litera

13.46 Lei