Cărturărie
O istorie a operei
Vellant

O istorie a operei

  • 4 stele / 1 voturi

,,În cele ce urmează, vom avea multe lucruri de spus despre istoria subiectului de care ne ocupăm, despre modalitățile în care opera s‑a dezvoltat în călătoria sa de 400 de ani, însă vom pune accentul și pe prezent, evidențiind efectul pe care opera continuă să‑l exercite asupra spectatorilor din toată lumea.

Obiectivul nostru este să ne familiarizăm cu o formă artistică ale cărei cele mai populare și mai durabile lucrări au fost scrise aproape în totalitate într‑un trecut european îndepărtat, fiind create, așadar, în culturi foarte diferite de a noastră, dar a căror influență asupra multora dintre noi – și a căror semnificație în viețile noastre de azi – rămâne palpabilă.

Opera ne poate transforma: fizic, emoțional, intelectual.

Carolyn Abbate & Roger Parke.

Despre Vellant

Vellant este un brand dedicat publicațiilor și cărților de specialitate, axându-se pe educația continuă și dezvoltarea personală.

Oferind o gamă variată de cărți, Vellant se concentrează pe teme diverse, de la literatură și știință la dezvoltare personală și stil de viață.

Brandul se mândrește cu calitatea conținutului său și cu abordarea sa unică, inspirând cititorii să își dezvolte cunoștințele și abilitățile.

Vellant este ideal pentru cei care apreciază lectura și caută informații valoroase pentru dezvoltarea lor personală și profesională.

94.05 Lei

Vreau să citesc

Cu cate stelute ai vota acest produs?

Citește și...

Toti pleaca

Toti pleaca

Vellant

22.79 Lei

Cum sa traiesti in oras

Cum sa traiesti in oras

Vellant

26.50 Lei

Cum să creezi un cămin

Cum să creezi un cămin

Vellant

26.50 Lei

Organizatia reinventata

Organizatia reinventata

Vellant

46.55 Lei

Mindful business

Mindful business

Vellant

37.91 Lei

Baiatul-peste

Baiatul-peste

Vellant

27.55 Lei

Cartea nasoaselor

Cartea nasoaselor

Vellant

37.91 Lei

Focus - keith abraham

Focus - keith abraham

Amaltea

29.25 Lei

Succesul conștient

Succesul conștient

Amaltea

29.25 Lei

Văduvele de la castel

Văduvele de la castel

Litera

42.41 Lei

Sufletul lumii

Sufletul lumii

Philobia

28.50 Lei

Am iubit un manipulator

Am iubit un manipulator

Philobia

28.50 Lei

Autobiografia

Autobiografia

Trei

29.75 Lei

Descoperă autori