Puntea artelor/nicolae barna

Tentatia magnificarii excesive a valorilor autohtone comporta nu putine primejdii.

Pe cele, mai ales, de a suscita acuzatii de protocronist , de etnocentrism, de localita , de pasunism sau esprit de clocher , de ignorare a tabloului mondial al evolutiilor in domeniul vizat, acuzatii care, e adevarat, pot fi drepte sau nedrepte: criteriul ramane legat de o chestiune de relativizare si de dozaj, deci de procedari inzestrate prin excelenta cu o foarte firava vocatie consensuala.

Am mai evocat, cu alt prilej vorbind despre romanele lui D.

Tepeneag, pe care nu le socoteam inferioare celor ale nobelizatului Claude Simon de riscul reeditarii sindromului Notre grand Arghiropoulos , ironizat (cu simpatie, totusi!) de E.

Lovinescu in Aquaforte.

Tot cautand, insa, sa evitam acest risc, ajungem sa ne expunem altuia: cel de a subaprecia, in pofida evidentei, un numar, deloc mic, de valori certe ale literaturii noastre postbelice.