Sfântul Luca e o verigă a unui lung lanț care pornește din epoca Apostolilor.
L‑a iubit pe Hristos, l-a iubit pe om.
A slujit chipul lui Dumnezeu, adică pe om și mai ales pe cel suferind, cu o iubire și cu o abnegație extraordinară – nu pentru bani şi pentru slavă sau pentru alte scopuri egoiste, ci ca să-l slujească, să-l aline, să-l vindece pe omul suferind.
La fel ca Domnul Hristos, și Sfântul Luca și‑a petrecut viața pământească făcând bine celor bolnavi, şi de aceea a primit harisma facerii de minuni de la Dumnezeu.
Minunile lui sunt nenumărate și de necrezut pentru logica omenească.
După o viaţă martirică, el a plecat la Ierusalimul cel de Sus pe 11 iunie 1961.
Nu ne-a părăsit însă.
Cât a trăit, a alergat cu orice mijloc, pe jos, cu calul, cu sania, cu mașina, cu trenul, cu avionul ca să-i ajute pe oameni.
Acum nu îl mai împiedică nici distanțele, nici granițele.
Aleargă pretutindeni unde este chemat, după cum va constata cititorul acestei cărți din numeroasele mărturii, cuprinse în această carte, ale celor cărora Sfântul Luca le-a făcut bine.
