Singuratatea pamantului/rodica braga

meritul cel mare al romanului semnat de Rodica Braga trebuie cautat in cunoasterea exemplara a lumii despre care scrie.

Sub acest aspect, Singuratarea pamantului literalmente captiveaza.

Si totusi scriitoarea si-a dorit o performanta tehnica.

Ea isi descopera familia si redescopera satul, recurgand la felurite strategii narative: alternanta vocilor , capricioase dereglari temporale, fictiunea si scriitura, memorialistica si fantezia etc.

Partea cea mai intinsa a naratiunii o constituie rememorarile matusii (prima voce ) care, printr-un ingenios artificiu, da cuvantul si altor naratori (invatatorul Lupu, sotia lui, Olga, Ila); apar si vocile directe ale protagonistilor, prin reproducerea catorva scrisori ale acestora; si nu in ultimul rand intervine vocea auctoriala .

Ambitia scriitoarei a fost sa puna in miscare cat mai multe tipuri de discurs, sa creeze o lume cat mai credibila dar si cat mai literara , sa fie, deodata, obiectiva (de aici, conventia) si subiectiva (inocenta!), sa aiba un narator ca simplu intermediar, altul ca martor si inca vreo cativa ca personaje.

Mai mult decat atat: autorul implicit se preschimba, la randu-i, intr-un martor, cele povestite avand aerul ca s-au intamplat in prezenta lui, si totusi sunt lucruri imaginate, construite spre a deveni literatura.

Trandafir.