Cronicarul a făcut însemnările care urmează – în mare parte autobiografice – pe când se afla n iad mai întâi ca fugar şi deținut la Jilava, iar apoi la munca de jos, timp de 17 ani.
Localizarea acțiunii în Germania a fost, evident, impusă de pretențiile regimului politic de atunci că iadul de acasă era Rai.
Editorii şi cititorii au înțeles la vremea tipăririi, în anul 1970, alegoria.
Se pare că au înțeles‑o şi cenzorii, dar au admis publicarea cărții pentru că le‑a plăcut până şi lor, ceea ce era, evident, un act conspirativ.
Cartea denunță frica, opresiunea, atentatul împotriva identității oamenilor, limbajul de lemn şi toate relele regimului.
Personajele sunt fictive, iar autorul, sub forma alegoriei, redă atmosfera de iad şi măsura până la care ateismul şi tirania au izbutit să deformeze ființa umană.
Cenzorii au trăit şi ei în acest iad, responsabili de întreținerea lui.
Iar autorul ar vrea să creadă că, în pofida evidenței, în tainițele sufletelor lor, mai păstrau şi ei fărâme de omenie.
Acest lucru se pare că-l revendică de-abia acum, într-un târziu, cu convingere.
