Ca un adevarat Saramago transilvanean, Leon-Iosif Grapini face un exercitiu de imaginatie, de recuperare si de creare a unui spatiu magic, pierdut.
Un spatiu al copilariei si al satului transilvan in trecerea sa fortata catre timpurile moderne.
Un sat nenumit, utopic, in care firul narativ urmeaza cu umor copilaria baiatului cu ochi albastri si bucle de aur, care parcurge evenimente aparent banale, ca prima zi de scoala, primul televizor, prima vizita la oras, prima eclipsa totala de soare sau primul film vazut la cinematograf.
Totul insa are un sens ascuns.
