Cărturărie
Leadership de razboi
Litera

Leadership de razboi

  • 5 stele / 1 voturi

„Roberts spune această poveste cu mare autoritate și cu aplomb.

Scrie elegant și stăpânește pe deplin atât sursele de care dispune, cât și vasta bibliografie pe care a consultat-o.

“ THE NEW YORK TIMES „Un echilibru elegant al faptelor și gândurilor într-o proză plină de prospețime și cât se poate de limpede.

Roberts a stabilit un standard înalt pentru istoricii următori.

“ THE WALL STREET JOURNAL „O carte magnifică.

Reușește să fie deosebită, dar nu excentrică, larg cuprinzătoare, dar nu înțesată de amănunte, acordând cuvenita greutate atât personajelor prezentate cât și oarbelor forțe economice și fizice implicate.

“ THE ECONOMIST „Sclipitoare, acestă carte te ține cu sufletul la gură și nu îți vine să o lași din mâna până nu ai terminat-o.

“ LONDON EVENING STANDARD   O comparație între nouă lideri care și-au condus națiunile prin cele mai mari războaie pe care le-a văzut lumea și ale căror puncte forte – și slăbiciuni – au modelat cursul istoriei Purtându-ne de la Revoluția Franceză la Războiul Rece, Andrew Roberts prezintă o carte echilibrată și o privire plină de semnificații asupra a nouă dintre figurile majore ale istoriei moderne: Napoleon Bonaparte, Horatio Nelson, Winston Churchill, Adolf Hitler, Iosif Stalin, George G.

Marshall, Charles de Gaulle, Dwight D.

Eisenhower și Margaret Thatcher.

Fiecare dintre acești lideri a fost profund implicat în războiul în care s-au aflat națiunile lor.

Oare leadershipul de război e unic sau acești lideri au lucruri în comun, trăsături și tehnici care transcend vremurile și locurile și pot fi aplicate naturii esențiale ale unui conflict? Scrisă cu meticulozitate și deplină înțelegere, Leadership de război prezintă portrete ale unor lideri care oferă lecții importante despre leadership pe timp de luptă, de incertitudine și de frământări.

Cu verva și spiritul de observație caracteristice, Roberts arată împrejurările care i-au facut până și pe cei mai promițători lideri să eșueze, dar si calitățile care i-au condus la victorie.

  ANDREW ROBERTS este autorul unor cărți care s-au bucurat de statut de bestseller: Churchill: Walking with Destiny; The Storm of War: A New History of the Second World War; Masters and Commanders: How Four Titans Won the War in the West.

1941–1945; Waterloo: Napoleon’s last Gamble și, mai cu seamă, Napoleon.

A Life, carte care a câștigat Los Angeles Times Book Prize pentru biografie și a fost nominalizată la Premiul Plutarh.

Roberts a câștigat multe alte premii, inclusiv Wolfson History Prize și British Army Book of the Year.

Despre Litera

Editura Litera este o editură cunoscută în România.

Joacă un rol important în peisajul literar și editorial al țării.

Iată câteva puncte cheie despre Litera Publishing: 1.

Editura de cărți: Litera este implicată în publicarea unei game variate de cărți, acoperind diverse genuri, cum ar fi literatură, ficțiune, non-ficțiune, lucrări academice și literatura pentru copii.

Editura este cunoscută pentru contribuțiile sale la promovarea și difuzarea literaturii române și internaționale.

Lanț de librării: Litera operează un lanț de librării în toată România sub denumirea de „Librăria Litera”.

Aceste librării servesc ca puncte de vânzare cu amănuntul de unde clienții pot achiziționa o selecție largă de cărți, inclusiv cele publicate de Editura Litera și alte edituri.

Prezența online: Litera Publishing are o platformă online unde clienții pot explora și cumpăra cărți prin internet.

Prezența online permite cititorilor o modalitate convenabilă de a accesa un catalog larg de opere literare.

Evenimente și inițiative literare: editurile se angajează adesea în organizarea sau participarea la evenimente literare, lansări de carte și inițiative culturale.

Litera poate fi implicată în diverse activități care vizează promovarea literaturii și sprijinirea autorilor.

12.48 Lei

Vreau să citesc

Cu cate stelute ai vota acest produs?

Citește și...

Viitorul războiului

Viitorul războiului

Litera

12.48 Lei

Un spion de miliarde

Un spion de miliarde

Litera

11.97 Lei

Berlin 1961

Berlin 1961

Litera

12.48 Lei

Ialta. pretul pacii

Ialta. pretul pacii

Litera

17.48 Lei

Culoarea timpului

Culoarea timpului

Litera

44.97 Lei

Leadership de razboi

Leadership de razboi

Litera

12.48 Lei