O carte practică pentru cei care vor ca trainingul lor să fie unul eficient, plin de imaginaţie şi energie, lucrarea lui Ron Wiener analizează cum este important să fie conduse trainingurile, ce este de făcut în cazul echipelor care suferă de un blocaj; şi pune într-o lumină nouă folosirea sociodramei ca instrument de training.
Bazată pe îndelungata experienţă a autorului ca psiholog comunitar, consultant de training şi practician al sociodramei, această carte demonstrează cum intervenţiile creative în cadrul grupurilor pot produce cele mai bune rezultate de training.
Ron Wiener este trainer senior de sociodramă şi preşedinte onorific al Asociaţiei de Psihodramă din Marea Britanie.
Lucrează pentru organizaţii din sectorul public, educaţional, al voluntariatului şi în cel privat, antrenează traineri, îmbunătăţeşte funcţionarea echipelor şi dezvolatrea abilităţilor în domenii cum ar fi managementul schimbării şi supervizarea personalului.
Este membru al mai multor asociaţii de psihodramă şi sociodramă din lume.
A susţinut cursuri în Anglia, Grecia, China, Rusia, Suedia, Germania, Elveţia, Olanda şi Norvegia.
A predat şi a lucrat în cercetare la Universităţile Leeds şi Bratford şi la London School of Economics.
Este autorul mai multor articole şi cărţi.
De asemenea, experienţa sa include şi expertiză în domeniul echipelor în mediul de afaceri cât şi proiecte cu implicare socială.
Vellant este un brand dedicat publicațiilor și cărților de specialitate, axându-se pe educația continuă și dezvoltarea personală.
Oferind o gamă variată de cărți, Vellant se concentrează pe teme diverse, de la literatură și știință la dezvoltare personală și stil de viață.
Brandul se mândrește cu calitatea conținutului său și cu abordarea sa unică, inspirând cititorii să își dezvolte cunoștințele și abilitățile.
Vellant este ideal pentru cei care apreciază lectura și caută informații valoroase pentru dezvoltarea lor personală și profesională.